dar, am ales sa …

Puteam să mă dau de ceasul mortii și cu capul de toti peretii, puteam să mă umflu de plâns, să mănânc compulsiv, sau să înghit un pumn de pastile …

Puteam să-mi plâng nefericirea către oricine s-ar fi arătat disponibil să mă consoleze binevoitor sau … mai bine nu!

Puteam să mă prefac că nu mă doare și să iau cluburile la rând încercând să mă … răzbun … Pe cine?! Și, de ce?!

Cu câtiva ani în urmă cred că puteam să fac toate astea.. sau, măcar unele dintre ele. Și, cu ce m-ar fi ajutat?

Exact, cu nimic! … ba chiar aș fi avut de tras zile la rând să-mi revin la o normalitate greu de definit.

Acum, am ales să-mi dovedesc că am învătat ceva în toti acești ani, din cursurile, seminariile, workshopurile și bootcampurile de tot felul pe care le-am urmat … dar, mai ales, din viata mea …

Am ales să trag o portie bună de plâns și apoi să mă întorc la viata mea în care el nu fusese niciodată prezent cu toată fiinta lui.

Am ales să-i dau drumul și din sufletul meu așa cum îi dădeam, fizic, de fiecare data când pleca de lângă mine.

Am ales să-l petrec cu gânduri pline de iubire și să-i doresc din toată inima să fie fericit.

Am ales să-i rămân alături ca prieten și să fac tot ce-mi va cere și-mi este cu putintă, pentru binele lui suprem.

Am ales (să continuu) să-l iubesc cu o imensă bucurie întelegând, în sfârșit că, iubindu-l, de fapt, pe mine mă iubesc.

Am ales să-l iubesc pentru că sufletul nu-și mai amintește cum ar putea fi altfel si n-am găsit înca tasta DELETE care să șteargă iubirea …

Am ales să mă accept și să mă iert, cu compasiune, pentru toate momentele în care l-am iubit pe el mai presus de mine, i-am dăruit fără măsură timpul și sufletul meu, acceptând în schimb frânturi de timp și umbre de suflet.

Am ales să înteleg că, orice persoană care ne rănește, ne ajută, de fapt … și, adesea, cei care ne rănesc mai mult, de fapt, ne și iubesc mai mult.

Am ales să înteleg că totul este în interiorul nostru, nu în afară …

Am ales să mă pun pe mine mai presus de el și să-mi dăruiesc iubirea pe care el mi-a refuzat-o, aproape cu stoicism.

Am ales să scriu, am ales să dansez, și-am ales să lucrez cu pasiune pentru împlinirea visurilor mele.

Am ales să visez mai înalt … așa cum, în adâncul meu, am știut întotdeauna că merit.

Am ales să văd că oamenii sunt mai frumoși când zâmbesc. 

Am ajuns să văd că oamenii îmi zâmbesc și mă privesc cu iubire.

Am ajuns să văd că oamenii îmi dau timpul lor cu bucurie, fără că eu să-l cer măcar …

Am ajuns să văd soarele strălucind chiar și atunci când plouă și e frig …

Am ajuns ca muzica inimii mele să aibă acorduri de tango …

Am ajuns să fiu, din ce în ce mai mult și mai adevărat, EU. 

Și toate astea pentru că, am ”înteles” și cu inima că e nevoie SA-i DAU DRUMUL, pentru ca să FIU, pe drumul meu către ceea ce SUNT …

Sau, așa cum cu imensă bunătate și întelepciune o spune Menis, unul dintre mentorii mei:

Let GO, Let BE, Let IN

 

Te îmbrătișez cu iubire și, dacă rezonezi, te invit să dai SHARE și să-mi lași părerea ta! 

Dacă ești pentru prima dată aici, te invit să citești și alte articole pe blog sau să descoperi ce pachet de coaching ti se potrivește, în pagina de produse și servicii. Ori, poate ești interesat de cursuri și/ sau de evenimente. Și, bineînteles, dacă vrei să fii la curent cu postările mele, te invit să te abonezi la newsletter aici.

Cu iubire,

Claudia – Antrenorul tău pentru întelepciune și stare de bine