Acum, în prag de Crăciun, un înger mi-a trimis această poveste cu adevărat specială, pe care vreau s-o împărtășesc cu tine. Sper ca mesajul poveștii să-ti atingă sufletul cu Lumină și Iubire!
„Odată ca niciodată a existat un Suflet Mic care i-a declarat lui Dumnezeu:
– Știu cine sunt!
Și Dumnezeu a răspuns:
– Ce-mi spui e minunat!
Sufletelul a strigat:
– Eu sunt Lumina!
Dumnezeu a zâmbit cu drag:
– Ai dreptate! Ești, într-adevăr, Lumina.
Micul Suflet era extrem de fericit; tocmai deslușise misterul pe care întregul regat dorea să-l descopere.
Dar curând, doar a ști nu i-a mai fost suficient și a început să-și dorească să fie ceea ce tocmai descoperise că este. Astfel, Micul Suflet a mers din nou la Dumnezeu (ceea ce nu e deloc o idee rea pentru sufletele care-și doresc să fie ceea ce sunt cu adevărat) și i-a spus :
– Acum că știu cine sunt, pot să și fiu ceea ce sunt ?
– Hai să ne gândim în felul următor, îi spuse Dumnezeu: tu ești ca o lumânare în soare. Ești acolo împreună cu alte milioane, miliarde de lumânări pentru a crea soarele. Și soarele nu ar fi el însuși fără de tine, sau fără una din lumânările sale, pentru că nu ar mai străluci la fel de puternic. Deci, cum ai putea să te cunoști pe tine însuti ca fiind Lumina când tu ești în Lumină?
– Păi, îi răspunse Sufletelul, Tu ești Dumnezeul, gândește-te la o solutie…
Dumnezeu zâmbi din nou și-i spuse:
– Am găsit deja solutia. Pentru că nu te poti vedea ca fiind Lumina atâta vreme cât tu ești în Lumină, atunci te vom înconjura cu întuneric.
… întrebă Micul Suflet.
– Este ceea ce tu nu ești.
– Îmi va fi frică de întuneric? întrebă Micul Suflet.
– Doar dacă alegi tu să-ti fie frică. Nu are, de fapt, de ce să-ti fie teamă, decât dacă tu decizi asta. Vezi tu, noi ne jucăm, doar ne prefacem că e întuneric.
– Aaa! exclamă Micul Suflet, deja m-am liniștit.
Apoi Dumnezeu îi explică faptul că pentru a putea experimenta ceva anume, exact opusul stării respective va trebui să apară:
– Și asta este un mare dar, pentru că fără asta nu ai putea afla cum sunt toate de fapt. Nu ai putea să cunoști Căldura fără ajutorul Frigului, Sus fără Jos, Rapid fără Încet, Stânga fără Dreapta, Aici fără Acolo, Acum fără Atunci. Și astfel, încheie Dumnezeu, să nu ridici pumnul ori vocea împotriva întunericului, nici să nu-l blestemi. În schimb fii Lumină în întuneric și nu te întrista din cauza lui. Atunci vei ști cine ești cu adevărat și toti ceilalti vor ști asta. Lasă-ti Lumina să strălucească pentru a afla și ceilalti cât de special ești.
– Minunat, râdea Micul Suflet sărind în sus de bucurie, pot să fiu oricât de special îmi doresc!
– Și poti să începi lucrul acesta chiar acum! îi mai spuse Dumnezeu, care dansa de bucurie împreună cu Micul Suflet.
Apoi îl întrebă:
– În ce mod îti dorești tu să fii special?
– Știu! Știu! Știu ce vreau să fiu! strigă Micul Suflet cu mult entuziasm, vreau să fiu special fiind iertător. E special să fii iertător?
– Oh da, e foarte special.
– Ce bine! Asta vreau să fiu!
Vreau să experimentez ce înseamnă să fii iertător.
– Bun, spuse Dumnezeu, dar înainte ar trebui să știi ceva.
Micul Suflet devenea putin nerăbdător. Părea că mereu apar unele complicatii.
– Ce anume ar trebui să știu? oftă Micul Suflet.
– Nu ai pe cine să ierti…
– Nimeni? Micul Suflet abia putea crede asta.
– Nimeni! răspunse Dumnezeu. Tot ce am creat este perfect. Nu există nici măcar un suflet în toată creatia mea care să fie mai putin decât perfect. Uită-te în jurul tău!
Abia atunci observă Micul Suflet marea multime ce se adunase în jur. O multime de suflete veniseră din toată împărătia pentru că se răspândise vorba cum că Micul Suflet purta această conversatie cu Dumnezeu și cu totii erau curioși să o audă. Privind în jurul lui, Micul Suflet a trebuit să-i dea dreptate: nu exista nimeni mai putin minunat, mai putin magnific, mai putin perfect decât el însuși.
Dar chiar atunci un Suflet Prietenos ieși din multime și se apropie.
– Nu te întrista Suflet Micut, îi spuse Sufletul cel Prietenos, te voi ajută eu.
– Da ?!? se lumina Micul Suflet, dar cum?
– Îti voi aduce pe cineva pe care să ierti.
– Poti face tu acest lucru?
– Cu sigurantă! ciripi Sufletul cel Prietenos, pot să apar în viata ta următoare și să mă comport în așa fel încât tu să ai pe cine ierta.
– Dar de ce? De ce ai face lucrul acesta? întrebă Micul Suflet. Tu, care ești o fiintă perfectă! Tu, care vibrezi atât de puternic încât abia te pot privi. Ce te-ar putea face să vrei să-ti încetinești vibratia atât de mult încât Lumina ce-o radiezi acum să se transforme într-un întuneric dens? Ce te-ar putea face pe tine, care ești atât de ușor încât dansezi deasupra stelelor și te miști prin împărătie cu viteză gândului, să apari în viata mea și să comiti astfel de lucruri?
Micul Suflet fu suprins de răspuns.
– Nu fi atât de mirat, spuse Sufletul cel Prietenos, și tu ai făcut același lucru pentru mine. Nu-ti amintești? Ohooo, am dansat de multe ori împreună, noi doi! Am dansat impreună de-a lungul veacurilor. Ne-am jucat impreună de multe ori și în multe locuri. Tu doar nu-ti amintești. Am fost amândoi un tot (sferă primordială). Impreună am fost Sus și Jos, Stânga și Dreapta, Aici și Acolo, Acum și Atunci. Am fost femeia și bărbatul, Bunul și Răul, am fost amândoi și Victima și Asupritorul. Astfel ne-am întâlnit de nenumărate ori, noi doi, fiecare aducându-i celuilalt exact ceea ce avea nevoie pentru a putea experimenta ceea ce suntem cu adevărat.
Voi veni în viata ta următoare și voi fi cel rău de data asta. Îti voi face niște lucruri groaznice și abia atunci tu vei putea experimenta cum e să fii cel care iartă.
– Dar ce anume îmi vei face de va fi atât de înspăimântător? întreba Micul Suflet putin speriat.
– Păi ne vom gândi noi impreună la ceva, răspunse Sufletul cel Prietenos făcandu-i un semn cu ochiul.
Și astfel cei doi căzură de acord.
Micul Suflet își începu noua viată, emotionat să fie Lumină și entuziasmat să facă parte din acel ceva foarte special numit iertare. Micul Suflet aștepta cu nerăbdare să fie în stare să traiască experienta iertării și să multumească oricărui suflet care făcea acest lucru posibil. Și ori de câte ori un nou suflet apărea în preajma lui, chiar dacă acel nou suflet îi aducea bucurie ori tristete, dar mai ales dacă îi aducea tristete, Micul Suflet își amintea ce-i spusese Dumnezeu:
Adu-ti aminte, Eu va trimit doar îngeri!„
***
PS: Asemeni Micului Suflet din poveste, și noi suntem fiinte perfecte, întrupate și ne alegem lectii pe care să le experimentăm și oameni cu care să interactionăm, care să ne aducă mai aproape de îndeplinirea misiunii noastre pe Pământ. Și chiar dacă nu-ti amintești despre ”întelegerile” pe care le-ai făcut înainte de a veni pe pământ, amintește-ti măcar că Dumnezeu ne trimite doar îngeri.
Dacă ti-a plăcut povestea despre Micul Sufletel și vrei mai mult, găsești și alte povești întelepte aici. Ai liber să dai Like și Share cu generozitate. Multumesc! 🙂
Dacă ești pentru prima dată aici, te invit să citești și alte articole pe blog sau să descoperi ce pachet de coaching ti se potrivește, în pagina de produse și servicii. Ori, poate ești interesat de cursuri și/ sau de evenimente. Și, bineînteles, dacă vrei să fii la curent cu postările mele, te invit să te abonezi la newsletter.
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.