Ceea ce vedem în lumea noastră oglindeşte ceea ce există în mintea noastră
Puterea sălăşluieşte în mintea mea
Sunt Conştiinţă Pură. Pot folosi această Conştiinţă așa cum doresc. Pot opta pentru a fi conştient de lipsurile şi de limitările mele, sau pentru a fi conştient de lumea Unităţii Infinite, a Armoniei şi a Perfecţiunii.
În realitate, cele două lumi reflectă aceeaşi Conştiinţă Infinită, privită negativ sau pozitiv.
Eu sunt întotdeauna una cu întreaga viaţă şi sunt liber/ă să experimentez iubirea, armonia, frumuseţea, puterea, bucuria şi multe astfel de calităţi.
Eu sunt Conştiinţă pură. Sunt energie. Sunt în siguranţă.
Continui să învăţ, să cresc şi să-mi transform conştiinţa, transformăndu-mi astfel experienţa de viaţă.
Totul este bine.
Singurul lucru pe care îl poţi controla vreodată sunt gândurile tale din momentul prezent. Gândurile pe care le emiţi chiar acum depind în totalitate de tine.
Eu îmi creez propria siguranţă având încredere în viaţă
Ori de căte ori ţi se pare că nu controlezi evenimentele din viaţa ta, rosteşte imediat o afirmaţie pozitivă. Repet-o din nou şi din nou, pănă când ajungi să devii una cu ea.
De exemplu, dacă ceva nu este în regulă în viaţa ta, repetă la infinit:
Totul este bine, totul este bine, totul este bine..
Dacă simţi dorinţa de a controla lucrurile, spune-ţi :
Am încredere în viaţă
În mijlocul unui cutremur sau al unui alt dezastru natural, repetă-ţi:
Sunt în armonie cu Pămăntul şi cu mişcările sale.
Astfel, tot ceea ce ţi se întâmplă ţi se va părea benefic, pentru că vei fi la unison cu fluxul vieţii.
Să-ți fie de folos cu ușurință și cu grație!
Înțelepciune, Încredere, Iubire